TESTE. Politistii ii vor pune pe soferi sa completeze declaratii, ca sa vada daca au „talent” la scris Schimbare de situatie la Politia Rutiera Arges acolo unde, pana de curand, se obtineau permise fara probleme. Politistii trebuie sa dea de urma celor care sunt la volan fara sa aiba notiuni elementare de limba romana. Ioana Zafira Vremurile cand la Arges se luau permise pe ochi frumosi au apus. Scandalul de la Pitesti i-a determinat pe cei de la Directia Generala Anticoruptie sa ceara ajutorul celor de la Brigada Rutiera in sensul ca, atunci cand acestia din urma vor gasi in trafic un conducator auto care nu stie sa scrie, sa informeze imediat Directia. Metoda prin care politia rutiera ii va prinde este una foarte la indemana. La un simplu control de rutina, soferul va trebui sa scrie cateva cuvinte. Cum astfel de soferi sunt si principalii protagonisti ai tamponarilor si accidentelor grave de circulatie, acest lucru se va putea vedea clar cand vor scrie declaratiile, ne-a spus seful Politiei Circulatie Arges, comisar Marian Badea. Oamenii legii vor trebui sa ii informeze pe ofiterii Anticoruptie atat despre sofer, cat si despre masina cu care circula. Din cate se pare, numarul conducatorilor auto care nu stiu sa scrie ajunge la cateva mii.